NOUTATI

CONTACT

Adresa:
Str. Pietei nr. 7, Orasul Horezu, Jud. Valcea

Tel.: 0250/860.157
Fax: 0250/860.157
Email: pnbuila@yahoo.com

Mănăstirea Pătrunsa – Bărbăteşti

Schitul are hramul „Cuvioasa Paraschiva”, de la numele mamei episcopului Climent. Acest schit a fost construit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului, în amintirea faptului că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turceşti, adăpostindu-se la poalele Muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa. Schitul este distrus în urma căderii unei stânci, fiind refăcut, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru şi postelnicul Ion Bărbătescu, probabil urmaşi ai episcopului Climent. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea, iar pictura este în stil brâncovenesc cu influenţe populare (vezi Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe pictat deasupra intrării la pridvorul exterior). Biserica a suferit modificări în anii 1963 şi 1977, când a fost construită casa stăreţiei în vremea stareţilor Veniamin Grigorescu (1935-1975) şi Paul Niculescu 1975-1990, atunci fiind închis pridvorul şi biserica fiind acoperită cu tablă. În 2006 s-a ctitorit o nouă biserică.

Pagină realizată de Asociația Kogayon din proiect finanțat de
Administrația Fondului pentru Mediu și cofinanțat de RNP Romsilva
Flag Counter